Facebook Pixel Florin și Măriuca Talpeș - Muzeul Antreprenorului

Florin și Măriuca Talpeș

  • Domeniu de activitate • dezvoltare de software
  • Cifra de afaceri • (2016) peste 453 milioane lei
  • Firma • Bitdefender, Intuitext

Contemporan

play_icon_1

În anii ’90, Florin și Măriuca Talpeș, matematicieni de profesie, și-au înființat, în sufrageria familiei, o companie de software care livra produse pe piața franceză. Dischetele pe care era stocat software-ul veneau adesea virusate, motiv pentru care cei doi antreprenori s-au gândit la o soluție: un antivirus care să le protejeze produsele, care apoi s-a dezvoltat într-o afacere. Sub numele inițial „AVX”, software-ul de securitate a fost redenumit în 2001 pentru a intra pe piața globală.

Numele Bitdefender a apărut în urma unui brainstorming al echipei, pe atunci de zeci de ori mai mică. În prezent compania numără peste 1.400 de angajați în SUA, Marea Britanie, Spania, Germania, Danemarca, Emiratele Arabe Unite și România.

După lansare, Bitdefender este exportat pe piața internațională sub forma unei game complete de securitate cibernetică, însă, odată cu lansarea, provocările nu întârzie să apară: unul dintre partenerii americani vinde pachete antivirus în valoare de un milion de dolari, bani care nu ajung niciodată la creatorii software-ului. Din această experiență Florin Talpeș își amintește că a învățat, destul de dur, ca „este mai bine să primeşti lecţiile grele la început decât când este prea târziu”.

În anul 2000, compania devenea prima din lume care actualiza automat produsele (sistemul „intelligent update”), un model care urma să fie copiat de toate produsele de pe piață. Trei ani mai târziu, soluția de securitate cibernetică românească
Bitdefender primea IST Prize, primul premiu acordat unei companii din Europa Centrală și de Est, considerat „Nobelul informaticii”.

 

Florin și Măriuca Talpeș

Inițiativa antreprenorială a familiei s-a concretizat de-a lungul anilor în proiecte multiple, toate născute sub umbrela Softwin, cum sunt Bitdefender și Intuitext, principalele afaceri ale soților Talpeș.

Cutia unui antivirus BitDefender care a salvat nenumărate calculatoare, produs pentru piața din China, 2008

18 ani mai târziu, soluțiile românești ajung în peste 150 de țări, iar aproximativ 7% din populația Globului deține un software de securitate cibernetică creat de echipa Bitdefender. În filosofia transmisă de Florin Talpeș, echipa și modelul de parteneriat pe care l-a dat exemplu alături de Măriuca, fondat pe valori umane solide, este ADN-ul afacerii.

În urma experiențelor acumulate în 28 de ani de antreprenoriat, Florin și Măriuca Talpeș au învățat să aprecieze darurile ascunse ale unei erori de calcul. Așa cum justificarea unei soluții de securitate este dată de existența amenințărilor informatice, să ai o cultură a greșelii, însoțită de o strategie a reformulării, definește spiritul de inițiativă a antreprenorului.

Florin și Măriuca Talpeș

Colecția electronică Gazeta Matematică – singura revistă din lume care a rezistat celor două războaie mondiale. Intuitext a arhivat digital toate numerele revistei, încă de la primul, apărut în 1895.